Vara Noastra
Primavara ne schimba viata si vara ne obliga s-o traim intens (asa cum toamna ne imbogateste viata si iarna ne invata sa pretuim ce avem)...Sa vizualizam vara... Bunaoara, sub frunzele zgomotoase ale unui nuc batran, pe un sezlong desenat prea bine de Philip Starck si cu un pahar mare de suc de fructe bagate la inghesuiala in mixer. Am o rochie alba de in, lunga pana in pamant si cu care nu ies din casa pentru ca are o pata pe umar de la o cireasa amara, sunt desculta, parul prins in coada si doi caini mai lenesi ca mine, cu boturile pe labe, ma asista...
Inchid ochii si ma gandesc la tot ce mi s-a intamplat sa traiesc in ultimele luni. Dau pe foarte repede inainte, nu vreau sub nicio forma sa ma incrunt.[...] Ma gandesc despre cum simt eu vara din mine...Despre ce a inflorit in mine, ce a dat roade, ce trebuie primenit, ce e nor si ce e raza, cand sunt ploaie, cand mi-e vant, ce culori am si vacanta cui sunt...Sunt altfel de intrebari, neobisnuite si aparent naive, dar asa de parsive si de necesare... Cum sa va explic? avem rituri emotionale diferite, avem zodii diferite, alte culori de ochi, diferente de kilograme, de religie, de rasa, de puncte de vedere, de bani in banca, de statut social, de pasiuni si de ani. Avem atat de putine in comun incat doar un anotimp sigur pe el, cum e vara, poate sa ne aduca la un numitor comun, macar pe alocuri. Mai intai, vara ne obliga sa ne dezbracam si sa ne aratam umerii pe care au stat haine groase, gleznele slabite de atatea sosete si cizme, fruntile infundate in caciuli, decolteurile, fundurile, genunchii, coapsele... Sunt constienta ca stiti tot ce aveti de facut ca nimic din ce aratati sa nu va depuncteze, asa ca trec peste epilat, albit dintii, taiat varfurile, bronzat discret etc.
Si revin la vara din suflet, din privire, din mers. Nu e vara pana nu-ti schimbi fata, asa cum face pamantul sau padurea. De la nuante cenusii, palide sau sterse, totul capata culoare, forma, dinamica, armonie. Ne agitam cu inteligenta sa folosim produse bio, eco, organice, sa mancam natural, sa ne tratam homeopatic, dar omitem sa tragem cu ochiul la obiceiurile sanatoase ale naturii. Sa vizualizam... Fiecare sa-si imagineze cel mai frumos peisaj de vara in care e musai sa fie incadrat perfect, cu cine vrea alaturi si in orice actiune doreste (se admite orice, de la dat cu coasa pana la tavalit in iarba cu iubita sau iubitul). Daca tot nu mai suntem zgribuliti, ar trebui sa nu mai fim cocosati si ingandurati. Nicio problema nu se rezolva daca ti-o desenezi pe fata si nimeni nu vrea sa aiba prieteni mereu tristi si excedati de esecuri si greutati. Sa vizualizam schimbarea - ne indreptam spatele, tragem umerii inapoi si pieptul (indiferent de marimea cupei) inainte, pasim feminin si hotarat si ZAMBIM! Stiu ce-o sa spuneti - ce sfaturi stupide, toata lumea le stie. Corect. Dar cine le si practica consecvent? Eu una, sigur. Si mi-ar placea la nebunie sa predau niste cursuri despre supravietuire dupa cataclisme emotionale - tocmai mi-am dat doctoratul. As salva cateva sute de femei de la moarte afectiva, de la decesul increderii in ele insele. Si jur ca as face-o gratis, doar contra zambetelor lor de multumire si de indragosteala...
Cand vine vara ar trebui sa ne cerem toate drepturile de femeie - sa fim curtate, admirate, iubite, "abuzate" sexual si plimbate in locuri frumoase. Dar pana primim ceva de la altii - si stiti bine, uneori asteptam degeaba - , avem toate sansele sa ne facem singure dreptate, sa ne fie vara nu de la pamant, cer sau val de mare, ci de la suflet si creier. [...]
Vara nu e doar despre soare, vacanta la mare si salate, e mai ales despre suflet. Vara e despre iubire. Si cum cea mai la indemana iubire este cea pentru tine insati, caci nu te inseala nimeni, nu te raneste nimic si nu te chinuie vreun barbat... propun sa vizualizam vara din noi, la umbra cui vreti voi.
Ce Am Invatat De La El
Cafeaua nu se bea. Se contempleaza. Nu o sorbi, pe graba, in picioare. Iti gasesti pozitia comoda in scaun, tii ceasca in palme, sufli alizee peste spuma de lapte, creezi vertejuri in care sa-ti ineci gandurile negre. Mi-a aratat intr-o dimineata de sambata cum sa iubesti cafeaua. Cum sa prelungesti momentul de voluptate, asortand-o croissantului cu migdale. Si tot de la el stiu sa-mi iau intotdeauna la mine o revista sau o carte la cafea. M-am intrebat dintotdeauna de ce el spune "Hai sa stam la o cafea!", in loc de "Hai sa bem o cafea!". Acum stiu, cafeaua nu e o actiune. Cafeaua e stare. Drogul negru e subiectul, nu predicatul.
Asta m-a invatat el. Sa-mi incetez existenta de verb. Mi-a aratat frumusetea subiectului intr-o propozitie. Sa nu mai strig la vreme rea "Ploua!", ci simplu "Ploaie." Sa nu exclam, doar sa pun punct. O sa va nenorocesc cu repetitiile. Dar "Ploua!" este apasare. "Ploaie." este deja o stare de care am invatat sa ne bucuram impreuna, ascunsi in camere de hotel, cufundati in muzica noastra ascultata pe sosea, ferecati in bistrouri, unde alegem mereu o masa la fereastra si ne ascundem dupa perdeaua de stropi.
La fel, "Zambeste!" a devenit "Zambet." Am renuntat la verbe pentru ca de cand a aparut el am invatat sa nu ma grabesc nicaieri. Am devenit femeia pe care o bucura substantivele: asternut, pleoape, buze, coapse, miros, respiratie, placere. Vezi?!? V-am descris viata nostra doar din substantive. Abia acum stiu ca invers e imposibil. Un substantiv nu-l poti descrie printr-un sirag de verbe. N-o sa-i multumesc pentru ca si-o va lua in cap, insa de cand a aparut el mi-am dat seama ca sensul in care alergam eu singura, ca o nebuna, era de fapt contrasensul.
E profesorul meu de viata simpla. Am aflat de la el cum sa-ti desenezi trairile in tuse putine. Am incetat sa-mi gandesc trecerea in somptuozitati baroce. Acum, privindu-ma in oglinda, vad un crochiu incropit de un artist de pe malul Senei. Nu-mi mai complic viata cu locutiuni. O camasa barbateasca alba, de in, pusa pe trupul meu firav de femeie are efectul celui mai migalos make up. O dimineata in care pasesc cu talpile goale, infofolita in halatul de baie si ciufulita dupa somn, pe terasa pensiunii unde isi fumeaza el tigara valoreaza cat o cina romantica de trei stele Michelin, in golf, la El Bulli. Inca o chestie pe care n-o stiam despre mine pana sa apara el. Am glezne frumoase, asa mi-a spus. Si prefera sa-mi las mereu la vedere degetele de la picioare decat sa le maschez in Jimmy Choo.
Inchei aici. Pentru ca in articolul asta de 2000 de semne am folosit mai multe verbe decat in cei trei ani petrecuti alaturi de el. Iar iubirea noastra nu-i decat un substantiv comun. Si, totusi, atat de rar.
Sublimul iubiriiCafeaua nu se bea. Se contempleaza. Nu o sorbi, pe graba, in picioare. Iti gasesti pozitia comoda in scaun, tii ceasca in palme, sufli alizee peste spuma de lapte, creezi vertejuri in care sa-ti ineci gandurile negre. Mi-a aratat intr-o dimineata de sambata cum sa iubesti cafeaua. Cum sa prelungesti momentul de voluptate, asortand-o croissantului cu migdale. Si tot de la el stiu sa-mi iau intotdeauna la mine o revista sau o carte la cafea. M-am intrebat dintotdeauna de ce el spune "Hai sa stam la o cafea!", in loc de "Hai sa bem o cafea!". Acum stiu, cafeaua nu e o actiune. Cafeaua e stare. Drogul negru e subiectul, nu predicatul.
Asta m-a invatat el. Sa-mi incetez existenta de verb. Mi-a aratat frumusetea subiectului intr-o propozitie. Sa nu mai strig la vreme rea "Ploua!", ci simplu "Ploaie." Sa nu exclam, doar sa pun punct. O sa va nenorocesc cu repetitiile. Dar "Ploua!" este apasare. "Ploaie." este deja o stare de care am invatat sa ne bucuram impreuna, ascunsi in camere de hotel, cufundati in muzica noastra ascultata pe sosea, ferecati in bistrouri, unde alegem mereu o masa la fereastra si ne ascundem dupa perdeaua de stropi.
La fel, "Zambeste!" a devenit "Zambet." Am renuntat la verbe pentru ca de cand a aparut el am invatat sa nu ma grabesc nicaieri. Am devenit femeia pe care o bucura substantivele: asternut, pleoape, buze, coapse, miros, respiratie, placere. Vezi?!? V-am descris viata nostra doar din substantive. Abia acum stiu ca invers e imposibil. Un substantiv nu-l poti descrie printr-un sirag de verbe. N-o sa-i multumesc pentru ca si-o va lua in cap, insa de cand a aparut el mi-am dat seama ca sensul in care alergam eu singura, ca o nebuna, era de fapt contrasensul.
E profesorul meu de viata simpla. Am aflat de la el cum sa-ti desenezi trairile in tuse putine. Am incetat sa-mi gandesc trecerea in somptuozitati baroce. Acum, privindu-ma in oglinda, vad un crochiu incropit de un artist de pe malul Senei. Nu-mi mai complic viata cu locutiuni. O camasa barbateasca alba, de in, pusa pe trupul meu firav de femeie are efectul celui mai migalos make up. O dimineata in care pasesc cu talpile goale, infofolita in halatul de baie si ciufulita dupa somn, pe terasa pensiunii unde isi fumeaza el tigara valoreaza cat o cina romantica de trei stele Michelin, in golf, la El Bulli. Inca o chestie pe care n-o stiam despre mine pana sa apara el. Am glezne frumoase, asa mi-a spus. Si prefera sa-mi las mereu la vedere degetele de la picioare decat sa le maschez in Jimmy Choo.
Inchei aici. Pentru ca in articolul asta de 2000 de semne am folosit mai multe verbe decat in cei trei ani petrecuti alaturi de el. Iar iubirea noastra nu-i decat un substantiv comun. Si, totusi, atat de rar.
Noi si voi. Impreuna. Unii dintre noi, acestia, ar vrea astfel, daca se (mai) poate. Desi ne gandim la sex cel putin o data pe minut, asta nu inseamna intotdeauna ca vrem sa si facem sex. Uneori vrem doar sa ne simtim doriti IN FELUL ACELA. Asta se poate transmite prin gesturi, priviri, cuvinte, atingeri si emotii – adica, tandrete.
Atunci cand aveti vreo problema, nu va mai comportati ca si cum noi am fi de vina ori ca nu va putem ajuta sa va simtiti mai bine sau sa va rezolvam problema. Comunicati si aratati-ne ca macar va putem ajuta cu tandretea noastra si ca aveti nevoie de noi. Uneori putem face lucruri pentru voi, dar niciodata IN LOCUL VOSTRU. Atunci cand n-aveti chef de sex, ne puteti ajuta sa intelegem si sa acceptam asta fara sa ne faceti sa ne simtim murdari, agresivi, vinovati, obsedati, presanti, egoisti sau superficiali. Asta e simplu de inteles daca va puneti, mental, in locul nostru. Si, in nici un caz, atunci cand va atingem, nu ne mai intrebati cu privirea aia fals-surprinsa, rece si iritata: „Ce faci? Ce vrei?“ Ni se taie pur si simplu pofta de viata si ne trebuie cateva zile sa trecem peste si sa va dorim din nou. Si nu uitati ca asta, in timp, macina.
Nu va mai revoltati ca este foarte posibil sa avem momente de slabiciune pentru altcineva care ne arata dorinta si atractie, atunci cand voua va suntem indiferenti. Omul este un animal sexual, strivit intre abjectul carnii si sublimul iubirii. Faptul ca imi arati ca ma doresti si ca ai nevoie de mine ma poate pazi de ispita, nimic altceva. Nu mai lasati influente exterioare sa altereze teritoriul acestui IMPREUNA al nostru. Nu mai invocati stresul din viata profesionala ca sa va justificati absentele, evitarea privirilor, lipsa de comunicare, tandrete si de pasiune. Noi credem ca acest IMPREUNA ar trebui sa fie un refugiu, un teritoriu de refacere energetica si emotionala, un sprijin.
Nu ne mai criticati pentru ceea ce nu putem fi, in loc sa ne intelegeti cum suntem si sa ne admirati pentru ce suntem si ce am putea fi. Nu mai criticati la noi cu intransigenta ceea ce voua va admiteti cu suverana compasiune si nu mai judecati ipocrit cu dubla masura, mizand pe faptul ca va trecem asta cu vederea, pentru ca oricum ne... iubim. Este vorba despre respect si fair-play.
